Furnizori recomandati: WedTheme - Fotograf nunta Bucuresti | Alina Botica | Fotografie nunta
Furnizori recomandati: WedTheme

Furnizori recomandati: WedTheme

Am avut posibilitatea sa lucrez cu Delia de la WedTheme la cateva nunti unde totul a decurs minunat, unde detaliile au facut diferenta si au reflectat ceea ce si-au imaginat mirii, ceea ce ii defineste pe ei, ceea ce ei si-au dorit pentru ziua nuntii lor. Imi place sa recomand clientilor mei profesionisti din domeniu iar Delia este unul dintre ei si sunt sigura ca ii va ajuta foarte mult.

Astazi v-o prezint pe Delia Stoichitescu Valahe de la WedTheme – Evenimente tematice si personalizate! Daca veti colabora cu Delia sunt sigura ca nu va lipsi nimic din ceea ce va doriti voi.

Mai jos aveti cateva intrebari si raspunsuri ca sa o cunoastem mai bine pe Delia.

Cine se afla in spatele “WedTheme”? Sa facem cunostinta!

Eu sunt Delia, sunt o fire vesela si comunicativa, profi si organizata. Am in bagajul sentimental o relatie de 15 ani si suntem casatoriti de 5. Avem o fetita de 1 an si cred in ideea de suflet pereche si “pana la adanci batraneti”.

De cat timp activezi in industria nuntilor?

Lucrez de ani buni in domeniul organizarii de evenimente si din 2012 organizez nunti.

Ce te-a facut sa te indreptati catre aceasta industrie?

Povestea este cea clasica: mi-am organizat cu suflet propria nunta, am primit un feedback incredibil, au vrut si altii sa ii ajut. In scurt timp, aveam deja un nume si un site (facut de sotul meu) si totul s-a dezvoltat complet natural. Nu stiu cati pot spune ca nu au investit nici un cent in promovare. Este ce s-a intamplat pentru mine si abia de anul acesta ma gandesc serios la o promovare clasica si nu word of mouth.

Ce tip de client ai sesizat ca atragi in general?

Miresele creative ma gasesc potrivita pentru nuntile lor. Este ceva ce au in comun miresele mele. Chiar daca nu stiu din primul moment ce vor, pe parcurs descopar in ele resurse nebanuite de creativitate.

Care crezi ca este caracteristica numarul 1 care te face potrivita pentru partea de wedding planning?

Sunt o “people person”. Ma adaptez personalitatilor si temperamentelor diferite si creez chimie acolo unde chiar nu exista la inceput. Sunt un liant bun intre miri si furnizori si cred ca asta a contat intotdeauna. Organizarea se deprinde, sa fii un conector bun intre oameni, mai greu.

Care este partea favorita din activitatea ta?

Ce iubesc cel mai mult este partea cand ceea ce am gandit a prins contur, se reflecta in realitate. Cand totul devine palpabil si vad bucuria din ochii mireselor, fie live sau in fotografii.

Cu ce poti ajuta mirii atat in planificarea nuntii cat si in ziua nuntii?

Mirii mei gasesc in mine idei, concepte, un om de incredere. Ii ajut cu organizarea ideilor pe care le au deja si le dau solutii. Gasim furnizorii potriviti de la cel mai mic detaliu si pana la rochia de mireasa. Sunt si wedding sitter, ma ocup si de ziua nuntii insa acest serviciu este limitat la organizarea dinaintea inceperii nuntii anul acesta, cat inca este micuta fiica mea. Pentru restul nuntii, sezonul acesta ma ajuta o prietena cu experienta in evenimente.

Daca ar fi sa dai un singur sfat cuplurilor in ziua nuntii, care ar fi acesta?

Ganditi-va la voi! Daca este o zi planificata incat voi sa va simtiti bine, sa va traiti nunta visata, invitatii vor simti bucuria voastra si relaxarea din care deriva restul.

Ce faci in timpul liber pe care nu il dedici planificarii nuntilor?

Timpul liber este timpul pentru familie si prieteni. Este motivul pentru care nu am plecat din tara, relatia pe care o am cu cei dragi. Sunt dependenta de energia celor pe care ii iubesc iar asta ma incarca incredibil de frumos.

Alte detalii distractive pe care ar trebui sa le stim despre voi si care ne ajuta sa cunoastem mai bine persoana din spatele „WedTheme”? 🙂

La inceput, am fost atat de entuziasmata incat pictam paharele mirilor, bricolam decor pentru nunti, eram un soi de all in one care imi aducea o satisfactie fantastica. De anul acesta, surpriza este ca vom dezvolta ceva in aceasta directie. Fiti pe faza!

 

One thought on “Furnizori recomandati: WedTheme


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*